5
1 0
Timp citire2 Minute

Ceremonia premiilor BAFTA din acest an a fost marcată de absența unui favorit clar, iar votanții Academiei Britanice de Film au ales să distribuie trofeele în mod echilibrat.

Cu toate acestea, doar un film putea obține distincția supremă pentru Cel mai bun film, iar anul acesta aceasta a revenit thrillerului “Conclave”, regizat de Edward Berger, care intrase în competiție cu 11 nominalizări. Filmul a obținut patru premii BAFTA, la egalitate cu epopeea americană de trei ore si jumatate “The Brutalist”, care a fost recompensată inclusiv pentru Cel mai bun actor principal, Adrien Brody, și Cel mai bun regizor, Brady Corbet.

Suprize și premii notabile

Una dintre marile surprize ale serii a fost victoria lui Mikey Madison la categoria Cea mai bună actriță în rol principal pentru prestația sa în “Anora”. Deși Demi Moore, protagonista din “The Substance”, era considerată favorita serii, filmul horror regizat de Coralie Fargeat a trebuit să se mulțumescă doar cu premiul pentru Cel mai bun machiaj și coafură.

Printre celelalte filme premiate cu două trofee se numără “Emilia Pérez”, musicalul polițist al lui Jacques Audiard, “Wicked”, adaptarea regizată de Jon M. Chu, comedia de aventuri “A Real Pain” de Jesse Eisenberg, “Dune: Part Two” de Denis Villeneuve și animația stop-motion “Wallace and Gromit: Vengeance Most Fowl” de la Aardman Studios.

Marele pierzător al serii a fost “A Complete Unknown”, biopicul despre Bob Dylan regizat de James Mangold, care nu a obținut niciun premiu din cele șase nominalizări.

Politică și controverse

Evenimentul a fost, în general, lipsit de mesaje politice, cu excepția prezentatorului David Tennant, care l-a menționat pe Donald Trump de trei ori în monologul său de deschidere. Totuși, aceste referințe au fost cenzurate în timpul difuzării de către BBC.

O ușoară controversă a fost legată de Jacques Audiard, care a mulțumit actriței Karla Sofía Gascón în discursul său de acceptare pentru Cel mai bun film străin. Gascón fusese nominalizată pentru Cea mai bună actriță, dar a lipsit de la ceremonie din cauza scandalului legat de tweet-urile sale rasiste din trecut.

Premiile principale ale serii

  • Cel mai bun film: “Conclave”
  • Cea mai bună actriță în rol principal: Mikey Madison (“Anora”)
  • Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody (“The Brutalist”)
  • Cel mai bun regizor: Brady Corbet (“The Brutalist”)
  • Cel mai bun scenariu original: Jesse Eisenberg (“A Real Pain”)
  • Cel mai bun scenariu adaptat: Peter Straughan (“Conclave”)
  • Cel mai bun film britanic: “Conclave”
  • Cel mai bun debut britanic: “Kneecap” de Rich Peppiatt
  • Cel mai bun film străin: “Emilia Pérez”
  • Cel mai bun documentar: “Super/Man: The Christopher Reeve Story”
  • Cel mai bun film de animație: “Wallace and Gromit: Vengeance Most Fowl”
  • Premiul EE Rising Star: David Jonsson

Lista completa, aici.

Cu premiile BAFTA acum acordate, toate privirile sunt îndreptate spre Oscaruri, care vor avea loc pe 2 martie. Rămâne de văzut dacă preferații britanicilor se vor regăsi și în palmaresul premiilor Academiei Americane de Film.

Cosmin Agafiței

Sunt Cosmin. Geek as putea sa zic. Pasionat de filme si seriale de mic. Am crescut cu Speed, cu filmele lui Steven Seagal, Terminator sau cu serialele Friends si Seinfeld, cam tot ce era pe ProTV. Citesct carti SF si fantasy, benzi desenate de toate felurile, chiar si manga in ultimul timp.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *