Paul Athes 
0
0
Mult așteptatul Babygirl reprezenta cea de-a patra producție a Halinei Reijn și semnifica și cea mai importantă provocare de până acum a regizoarei olandeze. Cu un cast stelar, premisele poveștii păreau foarte interesante, iar echipele de marketing au promovat cu multă intensitate acest produs cinematografic.
Dacă e să fim onești, filmul pleacă de la o luptă interioară profundă a femeii aflate la maturitate și în culmea succesului. Până aici, rețetarul părea să meargă înspre un hit de box office. Ei bine, chiar dacă filmul și-a scos banii investiți, povestea a fost subțire și a reprezentat fidel multe dintre clișeele societale menite să fie distruse.
Eșecul a fost unul de proporții, cu o Nicole Kidman neconvingătoare și care pe alocuri părea contrariată de intensitatea erotică a rolului. Mai mult, din punctul nostru de vedere, folosirea lui Antonio Banderas în rolul de soț cuckold este una total neinspirată, dat fiind că același Banderas a portretizat numeroase roluri macho, cel mai notoriu fiind cu siguranță cel din Desparado, un film monumental, regizat de nimeni altul decât Robert Rodriguez.
Nici măcar Samuel, interpretat de Harris Dickinson, acel intern care dezvoltase obsesie pentru Romy Mathis, CEO-ul din film, nu a avut o prezențăp foarte convingătoare, cu toate că a mai salvat nițel din ceea ce devenea un film aproape nevizionabil.
Același lucru îl putem spune și despre Sophie Wilde, cea care interpretează rolul lui Esme Smith, asistenta personală a lui Romy Mathis. Deși avea potențialul să facă din acest personaj un darkhorse în toată regula, Halina Reijn a ezitat să-l dezvolte și pe alocuri pare pus cu mâna.
Per ansamblu, Babygirl a avut mult prea puține elemente pentru a fi catalogat în mod real un thriller erotic. Dacă e să fim onești, acest eșec este dat și de alegerea total neinspirată a folosirii personajelor, dar și a unui scenariu ce pare să fie scris într-o singură noapte, după o beție monumentală.
Indiscutabil, Babygirl este un thriller erotic wannabe, cu pretenții intelectualiste și care este departe de a fi de anvergura altor corifei din erotismul cinematografiei. Mai mult, pentru Nicole Kidman, obișnuită cu roluri controversate, apariția de aici reamintește în treacăt de personajul interpretat în Eyes Wide Shut, însă fără a avea parte de aceeași strălucire, dar să fim onești, nici Halina Reijn nu e vreun Stanley Kubrick.
Mai mult, ne așteptam să vedem o dimensiune erotică în adevăratul sens al cuvântului. Nici elementele psihologice, atât de vitale unui thriller erotic de succes, nu sunt foarte bine conturate, iar personajele sunt profund superficiale și pline de clișee. Mai mult, dacă privim onest lucrurile, nici jocul actorilor nu este strălucitor, iar vina aici îi aparține exclusiv regizorului, cel care, în mod firesc, ar trebui să fie un mic Dumnezeu pe platoul de filmare.
Pe lângă toate aceste critici, am putea adăuga și lipsa vizibilă de conexiune între cele două personaje principale. Tema diferenței de vârstă a fost tratată foarte fugitiv, iar jocul de putere cu care ar fi trebuit să fim delectați nu ne-a reamintit de filme cu subiecte similare și aș arunca aici The Piano Teacher al lui Michael Hanecke sau mult mai faimosul The Graduate al lui Mike Nichols.
În mod paradoxal, filmul a fost recepționat binișor de public, producția celor de la A24 fiind pe plus când vine vorba de box office. Chiar și așa, un ochi antrenat găsește cu greu puncte bune unui film atât de mult mediatizat. Cine știe, poate și mediatizarea excesivă dăunează uneori, cazul Babygirl fiind elocvent în acest sens.
Subsumând cele spuse anterioare, nota noastră pentru Babygirl este 5/10, singurele elemente pozitive fiind cele ce țin de scenografie și de imaginea ireproșabilă, dar acest amănunt nu ridică și nu contribuie prea mult la valoarea intrinsecă a unui film mai curând modest.
Cosmin Agafiței 
