
Aflat la debutul regizoral în materie de lungmetraj, Bogdan Mureșanu marchează începutul unei noi epoci în cinematografia românească. Cu toate că subiectul comunismului a fost atins în nenumărate alte filme din Noul Val, creația regizorului bucureștean transcende epoca și aduce o prospețime aparte felului în care e narată povestea filmică.
Avem de-a face cu o plenitudine de firuri narative, unele care chiar se întretaie foarte fin. Mai mult decât atât, acuratețea istorică îi dă o notă aparte filmului Anul Nou care n-a fost. Deși la prima impresie pare doar un alt film care atinge subiectul Revoluției din 1989, ei bine, nu e cazul.
Dincolo de complexitatea narativă, trebuie lăudată și scenografia impresionantă și atenția la detalii, iar ca aspect tehnic, la fel ca toate filmele mari și cu pretenții, pelicula lui Bogdan Mureșanu este realmente demnă de standarde hollywoodiene.

Un alt amănunt plăcut ochiului este felul în care autorul surprinde diferite categorii sociale și raportarea acestora la același eveniment istoric. Până la urmă, deși realitatea e aceeași, percepția asupra ei diferă, iar acest lucru este foarte fin sugerat de Bogdan Mureșanu în Anul Nou care n-a fost.
Dincolo de elemente tehnice, regizorale și scenografice, avem de-a face cu o pletoră de actori din mai multe generații, care, se îmbină armonios, într-un melanj demn de un film cu pretenții. Mai mult decât atât, personajele sunt pitorești, carismatice și plăcute ochiului, iar umorul românesc și cinismul atât de specific poporului nostru este omniprezent și aduc o tonalitate aparte unui film aproape perfect.
Fără doar și poate, dacă e să rezumăm toate cele spuse mai sus, Anul Nou care n-a fost este exact ceea ce are nevoie societatea românească, mai ales că ne aflăm, după cum bine știm, la o răscruce de drumuri care ne poate întoarce înapoi în acele timpuri sumbre expuse în acest film.
Per ansamblu, Anul Nou care n-a fost este o recomandare obligatorie nu doar pentru pasionații hardcore de cinema, dar și pentru oricine are un dram de interes pentru istoria României, dar mai ales pentru a aprofunda perioada tristă a comunismului și sângeroasă Revoluție din 1989. De altfel, pentru filmul acesta, Bogdan Mureșanu a fost premiat cu Orizzonti Award for Best Film la Festivalul de la Veneția, iar ceea ce, noi numim a fi o capodoperă a cinematografiei contemporane românești are toate șansele să fie premiat la toate festivalurile majore de film din întreaga lume.
Anul Nou care n-a fost este disponibil și pe Netflix și este fără doar și poate filmul anului 2024 în cinematografia românească.
