
Gala Premiilor Oscar din 2025 a fost o seară plină de strălucire, glume actuale și cu o nouă gazdă, Conan O`Brian. Chiar dacă audiența a fost mai mică decât anul trecut, evenimentul a rămas în topul preferințelor publicului american, notează The Wrap.
Potrivit datelor Nielsen, cea de-a 97-a ediție a Premiilor Academiei a adunat 18,07 milioane de telespectatori, difuzată pe ABC și Hulu. Show-ul a început la ora 19:00, ora din Los Angeles, la noi în țară a început la ora 2 dimineață, pe voyo.ro.
O scădere a audienței, dar cu cifre solide
Comparativ cu gala din 2024, care a atras 19,5 milioane de privitori, ediția din acest an a avut o scădere de 7%. Totuși, e important de remarcat că show-ul a continuat să crească față de anii anteriori — în 2023 au fost 18,8 milioane de telespectatori, iar în 2022 doar 16,7 milioane.
Conan O’Brien, gazda serii, a avut un monolog în pas cu evenimentele actuale, iar asta s-a reflectat și în cifrele de audiență. Show-ul a înregistrat un rating de 3,92 în rândul adulților cu vârste între 18 și 49 de ani — cu 3% mai mult decât anul trecut. Practic, a fost cel mai urmărit program de divertisment din prime-time din sezonul 2024-2025.
Tinerii, tot mai interesați de Oscaruri
Un aspect interesant a fost interesul tot mai mare al tinerilor. Gala a avut cel mai mare rating din ultimii doi ani în categoria 18-49 de ani și a atins cel mai bun scor din ultimii cinci ani în rândul adulților între 18 și 34 de ani, cu un rating de 3,17.
Online, Oscarurile 2025 au fost o adevărată explozie. Cu 104,2 milioane de interacțiuni pe rețelele sociale, au devenit cel mai discutat program TV al sezonului. Au depășit chiar și Grammy-urile (102,2 milioane) și Super Bowl-ul (62,4 milioane). Un detaliu aparte a fost și succesul transmisiunii în limbajul semnelor (ASL), care a adunat 1,4 milioane de vizualizări.
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, Grammy 2025 a avut 15,4 milioane de telespectatori (în scădere cu peste 8% față de anul trecut), iar Globurile de Aur au fost urmărite de 10,1 milioane de oameni.
Marii câștigători ai serii
Seara a fost dominată de filmul Anora, care a plecat acasă cu cinci premii Oscar. Regizorul Sean Baker a egalat un record deținut de Walt Disney, iar Mikey Madison a luat prin surprindere pe toată lumea, câștigând premiul pentru cea mai bună actriță, depășind favorita Demi Moore.
Momentul culminant a fost anunțul pentru cel mai bun film, unde Anora a ieșit câștigător. Trofeul a fost înmânat de Meg Ryan și Billy Crystal, oferind publicului o reuniune emoționantă, cu parfum nostalgic, inspirată de clasicul When Harry Met Sally.
Adrien Brody a primit Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul din The Brutalist, Kieran Culkin a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar pentru A Real Pain, iar Zoe Saldaña a luat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar datorită interpretării sale din Emilia Pérez.